Lascarica - creaţii proprii

De când nu mi-ai mai zâmbit,
Aproape că eu am uitat,
Atât de mult eu te-am iubit,
Că nu vreau să fiu uitat.

Iți mai aduci aminte cât te iubeam,
În fiecare zi te sărutam,
Iți mai aduci aminte cât petreceam,
De fiecare dată când ne-ntâlneam.

Și te-am pierdut frumoasă fată,
Și a murit iubirea mea,
Mi-a murit fericirea toată
Nu mai vrei să fii a mea.

Eu râd dar sufletul îmi plânge,
Vino tu înger de mi-l unge,
Cu vorbe, șoapte și priviri,
Cu zâmbete și fericiri.

Atâta suferință în viața asta scurtă,
Atâta chin și lacrimi doar pentru o iubire,
Iubirea cea frumoasă, acum ea mă înfruntă,
Nimic nu poate să-mi aducă un pic de fericire.

Așteapt-o clipă să îți spun,
Ce dor mi-a fost de tine,
Aș vrea să te invit la film,
Te rog să vii cu mine.

În cerul tristelor speranțe,
În cercul negru ce-am închis,
Ultimele clipe de siguranță,
Porțile raiului nu s-au deschis.

E trist Bacovia și-mi zice,
Să cânt durerea-n poezii,
Iau tocu-n mână și pocnesc din bice,
Mă-nchid în cameră să scriu poezii.

Imaginează-ți oamenii iubind,
Doar unul în urmă gonind,
Gonind dup-aceea ce-l iubea,
Dar care-n lume nu exista.

Mai e puțin și se stinge lumânarea,
De-atâtea clipe de durere și necaz,
Aș vrea să întâlnesc acum iar marea,
În ultimele clipe din care-au mai rămas.