Lascarica - creaţii proprii

Mă uit la stelele din fața mea,
Și-mi desenează chipul tău,
În lumea mea de te-aș avea,
Aș fi ferit de orice rău.

M-am luptat cu morile de vânt,
Ca să ajung departe,
Și nu am să mă opresc nicicând,
Să ajung și mai departe.

O rază, atât eu am cerut,
Dar uite că a răsărit un soare,
O rază mi-ar fi fost deajuns,
Să te iubesc atât de tare.

Nu mai poti crede-n iubire,
Nu mai este dragoste,
Tot ce cred, este pieire,
Și iubirea, pacoste.

O Doamne! Cât de mare poți să Fii,
Ne poți cuprinde-n palme,
Noi învățăm a Te iubi,
Iar Tu ne aperi Doamne!

O zi de dragoste și-apoi să mor,
O zi mi-ar fi deajuns,
Apoi spre-naltul cerului să zbor,
Să uit de ce am plâns.

Singurătatea m-a învins,
Pentru a doua oară,
Ce mult am vrut să fiu iubit,
Măcar pentru întâia oară.

Ce negură m-apasă, pe inimă încet,
Nici un gând nu-mi trece, încep să nu mai cuget,
Și ape repezi ale morții, spre mine se reped,
De nu-nțeleg nimica, încep să mă întreb:

Lasă-mă să te iubesc,
Să te sărut, să te privesc,
Să-ți arăt ce e iubirea,
Dar nu și ce-i despărțirea.

Se duc anii rând pe rând,
Totul trece ca un vânt,
Caut pe cine nu găsesc,
Ființa ce-o iubesc.