Lacrimi! lacrimi! lacrimi!
Noaptea, în singurătate, lacrimi
Cad picurând pe țărmul alb, supte de prund,
Numai lacrimi și nici o stea să sclipească pe
cer, totul întunecat și pustiu,
Lacrimi! Din ochii înlăcrămați ai unui chip cernit,
O, cine să fie năluca aceasta? Cine chipul acesta
înzăbrănit în noaptea adâncă?
Cine-i făptura fără trup, ghemuită-n nisip?
Șiroaie de lacrimi, suspine de moarte și hohote
nebune de plâns;
O, tu ești furtună, întruchipată furtună, te-ai
ridicat dintr-o dată și fulgi peste
golf!
O, sălbatecă și lugubră furtună a nopții de vânt
vânzolită – o, cât ești de râgâitoare și
de turbată!
Dar noaptea când nimeni nu vede și când te ridici
– o, atunci în ce dezlănțuit ocean
te preschimbi,
De lacrimi! lacrimi! lacrimi!
Distribuie: