Inter armă ... - Alexandru Vlahuţă

Stă Poezia-n sfânta ei cetate,
Pe-un vârf de munte, stelelor vecină.
Porneau de-acolo cântece curate,

Un pic de cer, un tremur de lumină,
Pe sufletul întunecat de ură
Al bietei noastre lumi, de patimi plină.

Și cântecul zbura din gură-n gură,
Și omul se simțea mai bine cântându-l...
Deodată toți să murmure-ncepură:

"De ce nu se coboară și ea-n rândul
Mulțimii ce de veacuri o ascultă?
Prea șade-n slăvi, prea sus ne cheamă gândul..."

Răcni un critic: "Asta-i o insultă !"
Și-atunci Prostia zise Răutății:
"Tu arme ai, eu am oștire multă,

Ș-acea prieten-a singurătății
Va trebui să ni se-nchine nouă !..."
Cu urlete, la porțile cetății.

S-au năpustit puterile-amândouă.
Tac vechile cântări înfricoșate, -
Mulțimea cere-o poezie nouă...

Tu dormi, senino,-n veșnică-ți cetate !

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Alexandru Vlahuţă



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.