Ina M. - creaţii proprii

Pătratul se înscrie- n cerc
Și fiecare colț încerc
Să- l țin în arcul ideal
Al codrului născut pe deal.

E toamnă și plouă rugina din pomi...
Bacovia- n suflet tristeți îmi imprimi!
Cu capul plecat de-atâta povară
Privești frunze moarte, a mia oară.

Din cioburi de lumină
O umbră ce suspină
Își face diademă
Știind că se destramă.

Cine sunt eu? O întrebare
Ce o ignor sau chiar mă doare
Tot căutând de ani răspuns
În gândul cel mai nepătruns

A trecut timpul de când nu mai ești,
De trei ani tată-n lumile cerești
Ți-e sufletul, aici îți ducem dorul,
A trecut timpul, sa-ncheiat soborul.

Frigul străpunge tăios săptămâna,
Ploaia cu luciu de păcură, luna,
Ne închidem în gânduri zgribulite,
În nopțile umede, nedormite.

Sub plopul ce-a încărunțit
De frigul ce repede-a venit
Lumina nostalgiei toamnei
Reflectă chipul unei doamne.

Când nu ai de sărbătorit
Sau nu- i destinul însorit,
Deschide sticla cu licoarea
Ce dă minutelor savoarea.

E liniștită noaptea în toamna timpurie,
E luna așezată pe cer , e aurie
Și bolta e străpunsă de-albastre licăriri
Când se destramă-n suflet un ghem cu amintiri.

Între liniște și zgomot
Ne desparte doar un clopot
Și pendulul unui ceas
Ne arată ce- a rămas,