Una câte una, ca frunzele din pom,
Toate credințele m-au părăsit;
Dar stelele deasupra mea
Ard în alb și-un roșu delicat,
Iar sub picioare, pământul
Dă viață ierbii viguroase.
Eu, ce mă mulțumeam să fiu
Doar un copac cântând în șoapte de mătase,
Doar o foșnire de încântare
În inima melancolică a nopții —
Mi-am pierdut frunzele ce-au cunoscut
Atingerea ploii și greutatea rouei.
Orbit de-o coroană bogată în frunze,
Nu priveam nici în sus, nici în jos —
Dar micile frunze ce pier
Mi-au lăsat loc să văd cerul;
Acum, pentru prima dată, cunosc
Stelele deasupra și pământul dedesubt.
Distribuie: