Felix - creaţii proprii

„Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus”(Filipeni 4:7)

Când mersul mi-e doar un târâș pe cuie,
Durerii deschizându-i văgăuna,

(1866 - 2016, 150 de ani de la naștere)

Cu-argint pe valuri cântă Sălăuța
Și plopi răspund în taină, cu ecou,

Mi-e sete de albul hârtiei de scris
Dar nu să îl sorb, ci el să mă soarbă,
În verbe vărsându-mă, viu manuscris,
Cu inima-n flăcări și patimă oarbă.

Ca-ntr-un tangaj între sordid și cast
Pe un ocean lipsit de echilibru,
Ne redresăm doar folosind balast
Și-având Cuvântul vieții drept calibru.

S-a-nvăpăiat a cer cuvântul scris
Și poezia are alte haine
De când prin stânci, pe buze de abis,
Poetul, pe Horebul interzis,

Şi-a pus iar flori pe haină calendarul
Şi verde mult, ce bulucit adastă
La poarta dinspre cald a zilei, vastă,
Unde pe corzi de mai cântă bondarul.

E-atât de... mare Săptămâna Mare,
Atât de grea pe-a timpului balanță
Și-atât de plină-n propria-i vibranță
Că nu-și găsește loc în calendare..

Spre cald hohotește pământul prin miei
Și crângul își murmură dorul în triluri,
Când jadul poienii se-aprinde –n beriluri
Și mângâie ochii cu vii bănuței.

Pe cerul azurat cu Voroneţ
Se cuptoreşte soarele amiezii,
Privind către convulsia zăpezii
Care-şi trăieşte ultimul dezgheţ.

Înfipt în anotimp până-n plăsele
Mă împrimăvărez în verde viu,
Şi-nseninat de cerul azuriu
Sorb seve noi, dorind să scriu cu ele.