Poezii despre Familie:

Dă-mi ochii tăi ce m-au tot vândut,
să-ți sărut tainic buzele fierbinți,
surâsul tău ce astăzi m-a crezut,
dă-mi sânii tăi pe un subtil sărut.

Dor de tată și de mamă,
dor de tinerețea-n goană;
viața trece, timpul vine,
ducem rosturi de albine

Trecut-au anii şi m-apasă dorul
De timpul când pentru bunici,odorul
Era fetiţa care zâmbea mereu
Şi ei spuneau că râde Dumnezeu.

Îmi arde pielea de frică şi de ruşine
Tu, mamă, care m-ai sălăşluit în tine
M-ai rănit şi m-ai făcut neom, cum numai tu ştii
Cu mâna m-ai mângâiat, dar cuvintele-ţi m-au rupt fâşii, fâşii

Îmi presimt căderea, Doamne,
Am ajuns la vârsta-n care
Simt cum plouă-n mine toamne,
Mohorâte şi avare.

Astă seară nu mai râzi,
Nici în braţul meu nu stai,
Te gândeşti cumva la rai?
De ce, oare?

Copii , nu disprețuiți bătrânețea,
Nu faceti din nou aceeași greseala,
Repetată de secole de-o lume venala,
Bunicii sunt dar, intr-o lume murdară,

În lumea asta ți-e mamă numai una
Cum luptă ea,nu va lupta niciuna
Luptă ca pe tine,să te știe fericit
C-o viață pentru asta,cu greu ea a trudit

O Mamă bună !

Era o zi ploioasă cu cerul de aramă
Iar eu răpus de gânduri, în cameră la geam,

Ştefana Buzăului

De roşii cărnoase cu pieptu-ncărcat
Sub bluza de stambă c-un vrej strâns legat