Poezii despre Familie:

nimeni nu mai vorbește
cu nucul din curte
mamaie
nici măcar tata

copilul meu
cine m-a uitat în trupul acesta
obosit
şi bătrân?

Într-o zi (ca multe alte'),opintindu-se de șele..
Iaca vine Baba Rada..bombănind ceva de zor
Se vedea pe ea sărmana,că la mers nu avea spor..
Aplecată-i era ființa de ani mulți și gânduri grele!

În odaia inundată de mirosul de gutuie
Dar frumos amestecat cu acela de tămâie..
Pe o laviță,tăcută croșeta bunica mea...
Împletind gânduri și ață cu o antică andrea...

Ne sunt părinții amintirile vii
ce zilnic c-un sfat ne produc bucurii.
În lumea amară și greu de trăit,
părinții ne-oferă răspunsul dorit.

sunt mai bătrân
decât tine mamă
rezem anii de crucea
căpătâiului tău

De ce n-au scris poeţii despre tine?
De ce Chopin nici azi nu te-a cântat?
Pe chipul tău atât de nuanţat
Văd timpul, care pare că se-abţine.

Fetița mea e o furtună
Când timpul este prea ploios,
Când norii negri de adună,
N-o ajută un glas duios.

De dorul vostru mă topesc
Cum se topește luna-n zori de zi
Si lăcrimez ades prin poezii
Prin fiecare vers mă prăpădesc.

Îmi caut tatăl pierdut în lume.
La orizont foșnesc anevoie carele.
Merg spre ele, spre tatăl fără nume.
Dar Tatăl meu e înșuși Soarele.