Dumnezeu a desprins un duh din Sine și l-a plăsmuit întru Frumusețe.
A revărsat asupra ei toate binecuvântările grației și ale bunătății.
I-a dăruit cupa fericirii și i-a spus:
„Nu bea din această cupă decât dacă uiți trecutul și viitorul,
căci fericirea nu este altceva decât clipa.” Și i-a mai dat o cupă a tristeții,
spunându-i: „Bea din această cupă și vei înțelege înțelesul clipelelor trecătoare
ale bucuriei vieții, căci tristețea este pretutindeni.”
Și Dumnezeu i-a hărăzit o iubire care avea să o părăsească pentru totdeauna
la primul ei suspin de mulțumire pământească,
și o dulceață care avea să piară odată cu prima ei conștientizare a lingușirii.
Și i-a dat înțelepciune din ceruri, spre a o călăuzi pe calea dreptății,
a așezat în adâncul inimii sale un ochi ce vede cele nevăzute
și a sădit în ea afecțiune și bunătate față de toate cele existente.
A îmbrăcat-o în veșminte ale speranței, țesute de îngerii cerului
din firele curcubeului.
Și a învăluit-o în umbra nedumeririi, care este zorii vieții și ai luminii.
Apoi, Dumnezeu a luat foc mistuitor din cuptorul mâniei,
vânt arzător din pustiul ignoranței, nisip tăios de pe țărmul egoismului
și pământ aspru de sub pașii veacurilor;
le-a împreunat pe toate și l-a plăsmuit pe Om.
I-a dat Omului o putere oarbă, ce clocotește
și îl împinge într-o nebunie
care se stinge doar odată cu satisfacerea dorinței,
și a sădit în el viața, care este însăși umbra morții.
Și Dumnezeu a râs și a plâns.
A simțit o iubire și o milă copleșitoare față de Om
și l-a ocrotit sub călăuzirea Sa.
Distribuie: