Emilian Lican - creaţii proprii

Printre liniștile albe cu miros de scorțișoară,
Glasul iernii se strecoară pe argintatele poteci,
Aducând din depărtare într-o nestemată seară
În divină împreunare fluturii platini și reci...

Când pisică, când iepuraş,
Ori lupoaică din crângaş,
Când toamnă, când primăvară,
Chiar furtună-n dulcea vară...

Plouă mărunt peste livadă,
Frunzele ei în vânt stau să cadă;
Plouă precum picăturile chinezeşti...
Deşi ştiu de tine, totuşi unde eşti?

Poate geana peste geană ca să-mi uite chipul tău
Dar prin întuneric iară te zăresc şi-mi pare rău...
Te-am lăsat a nimănui, lacrimi poate ai vărsat
Iar prin poarta larg deschisă cineva te-a consolat...

(Primăvară uitată)

Plouă cu lacrimi de fecioară

Lângă Someș prin luncuță
O mândruță se preumblă
Ascultând o vrăbiuță
Care i se zbate-n tâmplă...

Trec parade militare,
Fețe triste le privesc...
Avioanele-s spre soare
În văzduhul românesc!

După nori se-nvăle Luna
Într-o iarnă ancestrală,
Horoscoapele-ntr-una
Prezic: spaimă mondială!

Vântul mângâie stupine
Iar în vie boabe curg;
Zumzăitul de albine
Lin se pierde în amurg...

Plutește dorul
În ceașca cu cafea...
O fac pe-a ghicitorul,
Ghicindu-mi dragostea...