Marea epocă a lumii începe din nou,
Anii de aur se întorc,
Pământul se reînnoiește ca un șarpe
Ierburile ei de iarnă obosite;
Cerul zâmbește, iar credințele și imperiile strălucesc
Ca epavele unui vis care se dizolvă.
O Elada mai luminoasă își ridică munții
Din valuri mai senine și îndepărtate;
Un nou Peneus își rostogolește fântânile
Împotriva luceafărului dimineții;
Unde înflorește Tempes mai frumos, acolo dorm
Tinere Ciclade pe un adânc mai însorit.
Un Argo mai înalt desparte marea,
Încărcată cu o premiu ulterioară;
Un alt Orfeu cântă din nou,
Și iubește, și plânge, și moare;
Un nou Ulise pleacă din nou
Pe Calypso spre țărmul său natal.
O, nu mai scrie povestea Troiei,
Dacă pământul Sulul Morții trebuie să fie-
Nici să nu amesteci cu furia Laiei bucuria
Ce răsare asupra celor liberi,
Deși un Sfinx mai subtil reînnoiește
Enigmele morții Teba nu a cunoscut niciodată.
O altă Atena va răsări,
Și unui timp mai îndepărtat
Va lăsa moștenire, precum apusul soarelui,
Splendoarea primului său an;
Și va pleca, dacă nimic atât de strălucitor nu poate trăi,
Tot pământul poate lua sau Cerul poate da.
Saturn și Iubirea lunga lor odihnă
Vor exploda, mai strălucitoare și mai bune
Decât toți cei care au căzut, decât Cel care a înviat,
Decât mulți nesupuși:
Nu aur, nu sânge, zestrea altarului lor,
Ci lacrimi votive și flori simbolice.
O, încetează! trebuie ura și moartea să se întoarcă?
Încetează! trebuie oamenii să ucidă și să moară?
Încetează! nu scurge până la drojdie urna
Amărăciunilor profeții!
Lumea e sătulă de trecut--
O, fie ca în sfârșit să moară sau să se odihnească!
Distribuie: