Ecce Hommo;
Ce-i omul oare: floare de lotus pe-un lac nesfârșit?
Rază de soare de-abia răsărit
sau Arcă ce ține Scânteia Divină
pe apele beznei, plutind spre lumină?
Și nu cumva e vasul menit să-ntrețină,
prin ea trăitor, scânteia divină
menit a fi simbiot de Dumnezeu,
ce aflând că este totul, la sfârșit să poată spune
că și noaptea este bună,
căci totul este o minune,
că fără ea lumina-i goală,
iar viața doar o părere ce zboară?
Un simbiot de Dumnezeu
ce poate spune împlinit
când totul s-a desăvârșit,
că eu sunt cel ce sunt
și veșnic voi fi eu, întrupare de Cuvânt?
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: