Domnul bâț și marele sine - Ion Caraion

Haide-hai, haide-hai
scai și buhai, muște și cai,
rivali și rivale
ovale,
o, vale –
sacră copită
hermafrodită,
corb și sobol.

Nămolu-i nămol.
Nămolu-i nămol.

Poftiți, travestite
și oculte
rumegătoare cu copite
multe,
la noi în catedrală
să v-asculte
îngeri în ochi cu belciuge
de smoală,
flori clăpăuge,
panere cu insulte
celeste,
jumulite ori zmulte
morții, pe ferestre.
Ideală.
Noi suntem noi.
Stare.
Lumea e goală.
Noroiu-i noroi.
Haide-hai, disperare.

Noduroase gulii.
Apoteoze
vag rozulii.
Roșu și roz e
firmamentul. Fior.
Uite și iată –
eu am să zbor.
Fleoașca fleoșc, hi și hi,
ca o orație.
În orice caz,
era extaz.
Era incantație.
Se-aprinse roată
ori tresări
azurul deodată.
Un alibi
declamator
de ciocolată.

Cosmic moment.

Eu voi zbura
(descurce-se, încurce-le!)
din ce în ce mai absent
prin furcile
(vezi bine
de scamă de za)
Marelui Sine
care sui
și-ncepu să se clatine
într-un solemn
adaos de lemn
peste eresuri și datine.

Era semn.

Uite-o că vine
umbra spre noi.
Uite-l că fuge
timpu-napoi.
Ce hălăciuge
de cețuri… Vâlvoi
de răpiri diafane.
Vag. Vid. Vane.

În orice caz
este sublim –
De-atunci până azi,
călătorim.

Eu mă consacru
– sciziparitate –
lui Odoacru,
zice-un abate
eteric –
și pleacă la Roma
inefabil ca aroma.

Se face întuneric.

Tu te consacri
– cică sau poate –
imbecililor sacri,
domnule Bâț
ori nu mai știu la câți
zei durdulii
de cocă și rouă,
zice-o găină
(se face lumină)
ca-n panoplii
(ei, și?!)
tăiată în două.

Laudă vouă,
asini și asine,
marele Sine
acum se ouă.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion