Din plicul cu amintiri

Autor:Nicholas Dinu


Adăugat de: nichodin

vineri, 24 iulie 2026

Din când în când mă-ntorc în satul meu
De unde am plecat în tinerețe.
Păstrez și azi ca ban în portmoneu
Cei șapte ani cu visuri îndrăznețe.

Mă-ntorc cu trenul unor amintiri
Retrase în vagonul de la urmă.
Un gând, o mână, degete subțiri
Prin fumul unor stinse vremuri scurmă.

Cu pași sfioși m-apropii de vecinu’
Care de mult e dus in cimitir.
În casa lui, profesor era vinul,
Elevul era el, Ion Dragomir.

Badea Ionașcu avea patru fii
Pe care i-a-năsprit viticultura
Înflăcărați, de la crăpat de zi
Dădeau cu primăverile de-a dura.

Avea și o moșie mai la deal
Cu nuci plantați pe lângă păpădie.
Și-n vârf veghea un nechezat de cal
Stăpân peste hectarele de vie.

De multe ori mă rezemam de timp
Acolo, în tăcerea luminoasă
Unde-mpărțeam secrete cu un ghimp
La rădăcina umbrei de la coasă.

Acum mă reazem de meridian
Am părăsit demult copilăria
Sunt și român, sunt și american
Și port în suflet Dobrogea și via.

Din când în când mă-ntorc cu gându-acasă
În satul meu din mijlocul aramei
Căci, talmeș-balmeș, dorul nu mă lasă
Distant să stau de visurile cramei.


vezi mai multe poezii de: nichodin


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? nu


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.