Dialog plastic - Ion Caraion

E-o gălăgie rece în cameră, de crezi
că-aroma otrăvită a pomului vecin
s-a deșertat în aer, pe jos și prin tulpini
și-au năvălit statui, în hall, cu blăni de iezi.

Un deget necurmat străbate cartierul…

Pentru decorul nostru, sălbatic de frumos,
ne trebuia, îmi pare – dacă omitem cerul –
o inocență lentă de așternut pe jos
ori turme lungi, ca-n filme. Dar l-am lăsat așa…
mai bine-i vine geamul de lemn, cu ochiuri sparte.
În ce privește fondul de tuci și panama –
își are cred, chiar surse politice aparte.

Din dreapta cade fumul. Reflexul e ciudat.

– În vârful frunții da că nu s-ar izbii de-o ață,
ar fi, căruța asta cu pâine, cât o piață!
– Dar s-ar vedea orașul, atunci ca un pătrat…

– Ideea lui e bună și planul nu m-amuză.
Pereților de cârpă, eu le prefer cuierul…
(… În gălăgia rece, din camera lăhuză
un deget, de seară, străbate cartierul.)

Aici cortina cade și cei doi critici ies, pentru a continua discuția cu firme. Între timp coboară noaptea.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion