De dincolo de mine

Autor:Mariana Moga


Adăugat de: Mariana Moga

sâmbătă, 24 august 2024

Se adâncește seara sus pe coamă,
în tonuri de crepuscul se-nconvoaie,
aerul muced îmi pătrunde-n gânduri
şi-n ritm păgân cad amintiri în ploaie.

Sub orizontul despicat de-un tunet,
în braţe-mi curge somnambul un nor,
lumina-i se întinde, lângă mine,
îngerii trec şi mă salută-n cor.

Mă urmăreşte-o stea, simt pulsul zării,
Poseidon e beat de fericire,
ca ultim leac, în labirintul serii,
un fulger se aprinde-n nemurire.

Valsează umbrele pe scena nopții,
spaţiul cernit le simte deşteptarea,
miroase a tămâie și în beznă,
o șoaptă și-a semnat eliberarea.


vezi mai multe poezii de: Mariana Moga


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Toamna
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.