Cântecul universalului – 2 - Walt Whitman

Priviți cum din înaltul imenselor creste dominând
întreaga lume modernă,
Știința cu privire pătrunzătoare, care spre culmi
tot mai însorite țintește,
Unul după altul, promulgă decretele ei absolute.
Iată, mai priviți încă!sufletul omenesc mai presus
decât orice știință,
Pentru acest suflet s-au așternut, ca niște falii
în jurul globului, marile epoci ale
istoriei
Și tot pentru el totalitatea miriadelor de aștri
se rotesc de-a lungul firmamentului.

Pe căi întortocheate și cu lungi ocoluri
(Întocmai ca o corabie pe mare care întârzie
multă vreme oprindu-se din port în
port),
Pentru acest suflet, tot ce este parțial, întocmai
ca un fluviu, se scurge către ceea ce
este permanent,
pentru el realul năzuiește spre ideal.

Tot pentru el se împlinește evoluția;
Nu numai binele este îndreptățit să ființeze;
ceea ce noi numim rău este și el
îndreptățit tot pe atâta.

Sfâșiind toate măștile,
Țâșnind din uriașa tulpină cangrenată, răsărind
din înșelăciune, din tot ce este artificial,
din lacrimi,
Sănătatea și bucuria ies la iveală, bucuria universală.

Din gloată, din morbid și superficial,
Din adâncul relei majorități, al diferitelor și
nenumăratelor fraude săvârșite de oameni
și state,
Electric, antiseptic, aderând la orice, îmbinând
totul,
Singur binele este universal.




Traducere Mihnea Gheorghiu

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Walt Whitman