Charon – XIII - Ion Caraion

N-am grădină însă am râme și plină
mi-i neliniștea cu bile de cucută
struțul e clopot și dimineața o să pută
cad frunze la dumneavoastră pe planeta Rugină
de lux Ore care se aruncă-n latrină
din mie în mie din sută în sută
ca niște coji de lămâie ca niște îngeri de făină

Vreți să vă dau râme de la mine din grădină?
Târâși ca dezertorii, julindu-se la frunte,
de două zile luna se cațără pe munte.
Spre umerii de gheață ai Alpilor, cu pliscul
de trăsnet vulturi hulpavi sparg casele și discul
și platoșa acestui zurliu de cascador.
Sau carnea lui nu-i carne, sau rănile nu-l dor,
că urcă mai departe… Când o s-ajungă-n vârf,
va să-și decearnă Pluto argintul unui stârv.
Din fundul mării temple excentric taciturne
înfășoară abisul ca brâul unei urne.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.