Calea Bebelușului - Rabindranath Tagore

Dacă bebelușul ar vrea, ar putea zbura
spre cer chiar în acest moment.
Nu degeaba nu ne părăsește.
Îi place să-și odihnească capul
pe sânul mamei și nu poate niciodată
să o piardă din vedere.
Bebelușul cunoaște tot felul de cuvinte înțelepte,
deși puțini pe pământ pot
înțelege sensul lor.
Nu degeaba nu vrea niciodată să vorbească.
Singurul lucru pe care și-l dorește este
să învețe cuvintele mamei de pe
buzele ei. De aceea arată atât de inocent.
Bebelușul avea o grămadă de aur și perle,
totuși a venit ca un cerșetor
pe acest pământ.
Nu degeaba a venit așa deghizat.
Acest drag cerșetor mic și gol se preface a fi complet
neajutorat, pentru a putea cerși bogăția iubirii mamei.
Bebelușul era atât de liber de orice legătură în țara micii
semiluni.
Nu degeaba a renunțat la libertatea sa.
El știe că există loc pentru o bucurie nesfârșită în micul
colțișor de inimă al mamei și că este
mult mai dulce decât libertatea să fii cuprins
și strâns în brațele ei dragi.

Bebelușul nu a știut niciodată să plângă.
El a trăit în țara fericirii perfecte.

Nu degeaba a ales să verse lacrimi.

Deși cu zâmbetul feței sale dragi
atrage spre el inima îndurerată a mamei,
totuși, micile sale strigăte din cauza micilor necazuri
țes dubla legătură a milei și iubirii.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rabindranath Tagore



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.