Priveam îndurerată cum floarea cea frumoasă,
Din frageda-i tulpină cădea sub recea coasă;
Curgeau petale-lacrimi înveșmântând gradina
Sub palidele umbre ce ascundeau lumina.
Desferecând nuntirea dintre pământ și ape,
Doi sori ai veșniciei porneau să se adape;
Curgànd pe frunza verde cu străluciri depline,
Stropii curați de rouă doreau să se aline.
O aripă stingheră la geam a vrut să bată,
Voind să veșnicească, din drum să nu s-abată;
Sub blânda dimineață cu irizări divine
Pornesc spre marea vieții, aceleași râuri line.
O tainică mirare se-ascunde pe sub pleoape,
Înrourate perle din unduiri de ape;
Șăgalnica privire umbrită de tristețe
Abia porni spre mine șoptind candid...binețe!
vezi mai multe poezii de: Florina Emilia Pîncotan
Detalii poezie:
Distribuie pe: