Albe versuri...

Autor:Nelu Preda


Adăugat de: Nelu Preda

marți, 07 iunie 2016

Albe versuri scriu poeții siluindu-și muzele,
Le recită cu emfază țuguindu-și buzele –
Vor să compenseze ritmul și măsura șchiopătate,
Ocolite cred, din lene, cu-atâta seninătate!

Scriu metafore de-a valma fără nici o legătură,
Abstracționând talentul ce li-i dat de la natură;
Caută cu dinadinsul modernismul ce-i în vogă
Contestând poemul clasic cu un drept ce și-l arogă.

Știu că este loc sub soare pentru orice creatură,
Iar într-o bibliotecă, pentru orice scriitură,
Dar păcatul este mare să vă irosiți talentul
Prinși de modernismul care vă absoarbe ca torentul!


vezi mai multe poezii de: Nelu Preda


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Adevăr
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc, Gianina!
Nelu Preda (autor)
marți, 07 iunie 2016



Frumoasa si interesanta ideea poemului!
gianina
marți, 07 iunie 2016