Adina Speranta - poeziile altor autori

Am auzit, atunci, o voce:
- Vreau, în cele din urmă, să vorbim
fără pretenții și ascunzișuri,
să vorbim deschis,

Ating pereții caselor,
nu-mi răspunde nimeni.
Mă aflu într-un oraș fără nume.
Caut cerul ca să-i găsesc locul

Întotdeauna trupul mă doare la lovituri,
întotdeauna se bucură la mângâieri.
Încă nu a învățat nimic.

Și tu, dacă prin câte am trecut împreună
nimic în interiorul tău nu a fost zdrobit,
nu te mândri.
Poate că nu ai avut ce să riști.

În cupa verde-a văii,
Noaptea se topește rece și degrabă,
O boare răcoroasă, dar prea slabă,
M-a trezit prin ușa deschisă a odăii

Cum soarele, prea roșu, căzuse peste culmi,
Am străbătut păduri necunoscute

(Tufișuri încâlcite printre ulmi sau plaiuri cu stejari bătrâni) înfrigurați, cu baionetele la armă

Fusese o mocirlă de zăpadă
Pe cale de topire
Și noroi,
Care curgeau la vale în șuvoi.

De nopți întregi luptăm din greu
Cu praful sec și setea,
Cu depărtarea neagră și perfidă.
Ni-e trupul în sudoare fiert,

Atât de mult eșți ceea ce-am dorit însingurat,
Că iată acum
Apropierea ta adevărată.
Neașteptată, negândită, la doi pași,

Am obosit
Și-acum stăm lungiti pe căpițele de fân copt.
Bolta cerului a devenit prea vastă
Și-acoperă și hărți pe care nu le vedem,