Adina Speranta - poeziile altor autori

m-am aplecat mult către ea peste cristalele impure
ale paharelor arzând liniştit, sp-i spun – "rochia ta"
(dar nu-i priveam faţa, nu o vedeam) – "abia
acum văd, ai o rochie violetă". (acele dâre

viața ca o față de masă – iată, stăm
și dacă ne ridicăm ochii am putea crede
că vedem prin pâcla decolorată care încet se strecoară
de afară, părul ei – și după ce am privit

Legat de toate aceste insistente fantome
de somnambulica ta plimbare prin mine
prin mijlocul crăpat al retinei
prin rochiile care mușcă cu foamea cea mai grea

Maria-Roza îmi scrie de la capătul lumii
despre răul primordial despre nostalgia noroiului
îmi scrie că plantează grâu și că îl roade singură
imediat ce răsare

Cel care încă de la începuturi se ruinează ca urmare a unei îndelungi adăugiri
și presupuneri într-un biet impas sau chiar în jocul satisfăcător al neștiutului

cel care se așază în privirea cea mai de târziu aici și nicăieri în altă parte

Spre toamnă se apropie femeile talpa lumii
legate cu tulpane pe sub ochi
câțiva le întind niște grâu într-o mare iubire de ploaie
apa cade pe ele ca pe o streașină

Câteodată noaptea întârziam prin localuri
ceream pianiștilor ceva muzică
ziceau că nu există (îmi părea foarte rău)
porneam agale spre casă căram în spate burduful cu apă

Ce flori frumoase făcea pictorița pe femurul nostru
albastre galbene portocalii flori minunate

noi toți școlari poeți toți viguroși toți morți

Pe vasta întindere a nordului într-o noapte
se făcea că alergam ca un zeu
spre hanul unde mi s-a șterpelit fularul
acolo în neantul lucrurilor în numirile lor arbitrare

Ca un copil cu urechile lipite de ceafă zăceam într-un pat Din când în când
venea cineva deschidea fereastra Când pleca păsările năvăleau în odaie
Îmi aduceau apă îmi răcoreau fruntea Odată a venit pasărea-mireasă cu
pleoapele arse de arșiță