Poezii despre Adevăr:

Adevăratul martir român:
Atâta minciună, toate epocile de după Eminescu au acoperit crima, pentru că nu este crima înfăptuită de un regim, ci este crima înfăptuită de un tip de regim. Iar regimurile românești, ca un făcut, toate au același numitor comun: sunt reprezentate de pitecantropi, de indivizi fără conștiință, cu retarduri mintale accentuate, care au privit acest popor și l-au tratat fără excepție, ca pe o cireadă. Iar români ca Eminescu sunt prea valoroși, deci periculoși și incomozi pentru impostorii ce se simt atât de mărunți și neînsemnați pe lângă ei, încât nu au altă soluție decât să-i suprime. Și o fac murdar și laș, să nu cumva românii să-i martirizeze. Să nu le fie teamă, clerul românesc nu martirizează oficial decât călăi. Iar românii de mult nu mai contează, pentru că de secole tratați ca o cireadă, au devenit deja o cireadă.
...
Rămâi acolo!

Rămâne cum s-a stabilit!
...
La noi, totu-i cât se poate de normal,
Nu s-a schimbat și nici n-o să se schimbe,

Inexorabil
...
Vine-n spre jos să se prăvale ca avalanșa de zăpadă,
Vârful alb din culmea vieții care-i pregătit să cadă,

Fără Eminescu
...
Simt cum moare doina-n spoiala ăstui veac,
Mi-e dor de Eminescu și divinu-i rol,

Sentința Ultimei Instanțe
...
I-ai văzut privind arena bucurându-se de moarte,
Cum urlau setoși de sânge făcând semnul de-a ucide?

Femeia asta viscolește
femeia asta e de gheață
din apa nopții ca un pește
singurătatea mă înhață

La marginea unui vers

Costel Zăgan, Nemărginiri într-un vers

Stă plictisit și își roade unghiile,
Amorul meu celest ce-și întinde toate frânghiile,
-Coborâm spre subsol?
Mă întreba obosită,

Comunicat
…
Priviți-ne atent, români amărâți,
Noi suntem cei ce stăm peste voi

Aceleași fețe incomode,
Îmi sar in cale, în fiecare dimineață,
Purtând cu toții, aceeași mască,
Îmi introduc frica în casă,