Vasile Toma - creaţii proprii

Distribuie acest autor:

  • Vis de libertate

    Când uit de cerul ochilor senini
    nu mă mai recunosc şi-mi pare rău;
    dar inima mea bate-n pieptul tău
    şi nu mă pot preface-ntr-un străin.

  • Spre tine

    Nu mă pot înfrâna să nu te sorb
    ca pe-o mireasmă, ca pe o lumină;
    și chiar de-ar trebui să trec prin foc,
    tot aş urma cărarea către tine!

  • Inimă îndrîgostită

    Nu sunt un zeu năvalnic al Iubirii
    şi nici un templu tainic al visării;
    nu ar - cu valurile - ţărmul mării
    şi nu pătez - cu sânge - trandafirii.

  • Înțeles târziu (2)

    Poate că ceasurile au fost
    inventate din dorința noastră
    de a vedea divinitatea,
    de a o pipăi,

  • Înțeles târziu(1)

    În copilărie, atât îmi plăcea
    să rătăcesc prin vis
    încât nu mai știam
    să mă întorc în realitate.

  • Precauție

    Să nu spui niciodată
    unei femei
    că este oglinda întunericului.
    Se va ascunde în ea însăși

  • Plouă

    Plouă. Vrei să ascultăm ploaia?
    Va fi ca într-o poveste
    în care noi suntem
    personajele principale.

  • Mâinile tale

    Mâinile noastre se caută
    ca niște rândunele
    cuprinse de frenezia
    întoarcerii la cuiburi.

  • Urmele copilăriei

    Vine o vreme când îți cauți
    urmele copilăriei
    printre țipetele împietrite
    ale caselor, printre pașii

  • Posibilitate

    Nimic nu poate fi mai trist
    decât singurătatea;
    nici măcar lacrima izvorâtă
    din neliniștea dorului -