Vasile Toma - creaţii proprii

Când uit de cerul ochilor senini
nu mă mai recunosc şi-mi pare rău;
dar inima mea bate-n pieptul tău
şi nu mă pot preface-ntr-un străin.

Nu mă pot înfrâna să nu te sorb
ca pe-o mireasmă, ca pe o lumină;
și chiar de-ar trebui să trec prin foc,
tot aş urma cărarea către tine!

Nu sunt un zeu năvalnic al Iubirii
şi nici un templu tainic al visării;
nu ar - cu valurile - ţărmul mării
şi nu pătez - cu sânge - trandafirii.

Poate că ceasurile au fost
inventate din dorința noastră
de a vedea divinitatea,
de a o pipăi,

În copilărie, atât îmi plăcea
să rătăcesc prin vis
încât nu mai știam
să mă întorc în realitate.

Să nu spui niciodată
unei femei
că este oglinda întunericului.
Se va ascunde în ea însăși

Plouă. Vrei să ascultăm ploaia?
Va fi ca într-o poveste
în care noi suntem
personajele principale.

Mâinile noastre se caută
ca niște rândunele
cuprinse de frenezia
întoarcerii la cuiburi.

Vine o vreme când îți cauți
urmele copilăriei
printre țipetele împietrite
ale caselor, printre pașii

Nimic nu poate fi mai trist
decât singurătatea;
nici măcar lacrima izvorâtă
din neliniștea dorului -