Ulise - Alfred, Lord Tennyson

Nu-i niciun profit în faptul că un rege leneş
Zace acasă lângă sobă, printre pietroaie sterpe,
Alături de vârstnica lui soţie – eu fac legi şi ţin judeţ
Pentr-un neam sălbatic de oameni, nişte trântori
Care mănâncă, dorm şi care nici măcar nu mă cunosc.
N-am de gând să mă odihnesc după lunga călătorie:
Îmi voi bea vinul vieţii până la drojdie.
Întotdeauna când m-am bucurat mult, am suferit mult,
Împreună cu cei care mă iubeau sau singur, pe ţărm.
Iar atunci când vijeliile ploii biciuite de ploioasele Hiade*
Au învrăjbit cumplit marea-ntunecată: am devenit un nume;
Cutreierând mereu cu inima flămândă,
Am văzut şi-am cunoscut multe, oraşe şi oameni,
Obiceiuri şi clime, adunări şi guverne –
Niciodată ultimul, ci, dimpotrivă, onorat de toţi;
Eu, beat de plăcerea luptelor cu oameni pe măsura mea,
Departe pe câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia.*
Sunt o parte a toate pe care le-am întâlnit;
Iar experienţa e o arcadă prin care licăre
O lume necunoscută al cărei orizont se tot îndepărtează,
Mereu şi pentru totdeauna, atunci când mă mişc.
Cât de plictisitor este să te opreşti, s-ajungi la punctul terminus,
Să rugineşti nefolosit, în loc să străluceşti prin folosinţă,
Ca şi cum a respira înseamnă a trăi! O grămadă de vieţi
Nu reprezintă mare lucru, iar mie din doar una, aceasta,
Puţin mi-a mai rămas: dar fiecare oră smulsă
Veşniciei mute e un câştig,
O aducătoare de experienţe noi; şi umilitor a fost faptul
Că trei ani am stat retras, ghemuit în mine,
În vreme ce spiritul, sur de-acum, o stea căzătoare,
Tânjea îmboldit de dorinţa de a-şi extinde cunoaşterea
Dincolo de cele mai îndepărtate frontiere-ale gândului.

Acesta e fiul meu, sânge din sângele meu, Telemachus,
Căruia-i las Itaca şi sceptrul,
Şi pe care-l iubesc – şi care are competenţa de a îndeplini
Această muncă, prudenţa răbdătoare pentru a cizela
Un popor primitiv şi, pas cu pas,
A-l călăuzi spre facerea de fapte bune şi folositoare.
Telemachus este lipsit cusururi, deplin dedicat
Îndatoririlor de zi cu zi, prea decent pentru a nu umbla
Decât pe drumurile delicateţei şi pentru a nu arăta
Cum se cuvine respectul cuvenit zeilor casei mele,
Atunci când eu nu voi mai fi. El îşi face treaba lui, eu pe-a mea.

Acolo se află portul; nava-şi ridică velele:
Ne ispitesc, întunecate, mările întinse. Marinarii mei – suflete
Care s-au chinuit şi-au trudit, şi-au gândit împreună cu mine,
Care întotdeauna au acceptat cu egală voioşie
Tunetele şi razele soarelui, întâmpinându-le cu inimi deschise,
Cu frunţi încrezătoare – şi voi, şi eu suntem bătrâni;
Totuşi, senectutea îşi are partea ei de onoare – şi de luptă;
Moartea închide totul: dar, înainte de sfârşit,
Câteva lucruri nobile încă mai putem face,
Noi, acei bărbaţi care-am luptat cu Zeii.*

Stelele-ncep să scânteieze pe stânci:
Ziua e pe ducă, luna urcă încetişor, vocile
Din adâncuri oftează. Veniţi, prieteni,
Nu-i încă prea târziu pentru a căuta lumi noi.
Aşezaţi-vă bine pe locurile voastre, împingeţi şi vâsliţi
Prin brazdele de apă fremătătoare; pentru că ţelul meu
Este să navigăm dincolo de soare-apune, dincolo de cerul
Tuturor stelelor din vest – înainte de-a muri.
S-ar putea ca abisurile să ne-nghită,
S-ar putea să punem piciorul pe Insulele Fericirii*
Şi să-l vedem pe marele Ahile, cel care ne-a fost tovarăş.
Deşi multe ni-s luate, multe ne rămân; şi dacă
Nu mai avem puterea cu care-n zilele de demult
Agitam pământul şi cerurile, totuşi ceea ce suntem, suntem:
Temperamentul consecvent al inimilor neînfricate,
Slăbit de timp şi de furtunile sorţii, dar puternic prin voinţa
De a lupta, de-a căuta, de-a afla şi de-a nu îngenunchea.


* Hiadele – grup de stele din constelaţia Taurul, asociate cu venirea vremii ploioase; în poem Hiadele sunt prezentate drept agitatoarele mărilor. Din această constelaţie fac parte şi Pleiadele.

* Câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia – trimitere la ritualul prin care războinicii, înainte de începerea luptei, îşi loveau sacadat platoşele de bronz cu scuturile sau cu suliţele pentru a provoca prin zgomotul produs panică în rândurile adversarilor.
* În decursul războiulul troian uneori zeii coborau din Olimp şi participau la luptă alături de greci, respectiv de troieni.
* Insulele Fericirii sau Insulele celor Binecuvântaţi – un loc undeva în largul Oceanului Atlantic unde eroii din mitologia greacă, precum Ahile, se bucurau după moarte de-o vară permanentă (ceva asemănător raiului creştin).



Trad.Petru Dimofte

Adăugat de: Mierla

vezi mai multe poezii de: Alfred, Lord Tennyson