Din nou - Tudor Arghezi

Din nou străbate iarna, întocmai ca-n trecut,
Cu-aceleași obiceiuri, mereu nestrămutate!
Ostrețe până-n ceruri, miresme pipărate,
Movili de crizanteme și-un vânt ce-a mai bătut.
În ulițele-nalte, e noapte ziua-ntreagă
Și umbră, suvenire din vremea-ncetei luni,
Se risipește, parcă, din carul cu cărbuni,
Ce trece tras de-o gloabă normandă și beteagă.
Senină-n imitarea-i eternă, rece, goală,
Și silitoare, iarna, ca un școlar supus,
Aplică-ntotdeauna, strict, regula de sus,
Cuminte, mulțumită de-a fi gramaticală.
Cât timp măcar gândirea n-o vrea să se dezvețe
În mijlocul acestei corecte repetiții
Pentru-ngrășarea ierbii și altoitul vieții,
Și să renunțe-odată la doruri și tristețe?
Copacii însă uită de flori și relief,
În ceață-ntinsă, sură, din spațiu; deopotrivă,
Tămâie pentru frunze și pentru morți colivă.
Par începuți pe-o strofă de lână, pe gherghef.
Poetul strâns în casă, pe piscul dintre hornuri
Întârzie-n mândria tăcerii, solitar.
Visează pentru Domnul cu dulce în zadar
Și se hrănește zilnic cu ceai și două cornuri.
Băiete, ai un cufăr de foi și de caiete.
Dă groaza la o parte, citește-le din nou.
E timpul ca la cornuri s-adaogi și un ou
Și un potlog ca lumea, carâmbilor la ghete

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi