Trenul
...
Ne grăbim. Și timpul se grăbește cu noi,
După noi, prin noi. Trăim mai puțin
Pentru că suntem prea grăbiți să simțim că
Trăim. Totuși, ne grăbim. Vrem să ajungem undeva
Dar nu știm unde. De parcă-am fi-ntr-o gară
De niciunde așteptând un tren. Unde mergeți
Domnul? / Doamnă? Întreabă un impiegat
Cu mustăți răsucite și chipiu șmecher, pe nume Destin.
Nu știm încă, răspundem noi nerăbdători,
Măsurând cu privirea lungul căii ferate, să
Vedem un tren, nu contează de unde, nu contează
Încotro, tren să fie, să putem pleca din gara în care
Ne plictisim de moarte. Și, așa grăbiți și nerăbdători
Vedem că în sfârșit, trenul vine. Ne suim și noi în el
Și plecăm undeva, habar nu avem unde, nimeni
Nu s-a mai întors să povestească încotro duce
Acest tren asbsolut gratuit, singura gratuitate din
Viața noastră.
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: