Trei silabe

Autor:Liliana Roibu


Adăugat de: lilianaroibu15gmail.com

duminică, 12 decembrie 2021

Trei silabe

de Liliana Roibu

În pieptul înmiresmat
o tornadă face ravagii,
săgețile ceasornicului
despică în trei clipele,
o dragoste nebună, fără grai,
ne leagă cu frânghii de lumină,
pe buzele arcuite în sărut
trei silabe coboară, abia,
din turnul minții aprinse,
privirile se ating jucăușe
e liniște, e suspin, e magie
din tăcere cresc grădini
iar din trupuri aburi ies
e atât de cald, și, totuși ger
o dragoste nebună în ecou
alunecă pe-un colț de cer
se risipește-n cântec
prin vrejurile nopții
o lacrimă își face drum
taie umbra de cuvinte
cad silabele pe șolduri
și ne leagă într-o poveste.

Vol. Inelul cu diamante


vezi mai multe poezii de: lilianaroibu15gmail.com


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CCCXVII.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

„pieptul înmiresmat”... ?
Celelalte figuri de stil le-am acceptat, dar aceasta mi se pare exagerată.
Adina Speranta
luni, 13 decembrie 2021