E noapte
și abia te văd
așezată în patul
de alături.
Patul nu există
dar îl văd,
tu însă exiști
transformându-te mereu în altcineva.
Când mă gândesc la tine
sau când îți cânt,
când tot ce pot face
să te aduc mai aproape
e să-ți fredonez,
să mă gândesc la
"ce ar fi fost dacă"...,
la plimbarea noastră
din Grădina Botanică
când ți-ai lăsat ușor capul pe umărul meu,
cu atâtea întrebări și răspunsuri
Te simt ca o copilă
iar eu aproape-același.
Acum e timpul baladelor,
al gesturilor ușoare,fără însemnătate,
al măștilor,al florilor de plastic sau al tămâiei.
Mi-e frică de mine,
de ziua de mâine când
probabil că vei reveni,
mai firesc ca oricând.
vezi mai multe poezii de: Beniamin
Detalii poezie:
Distribuie pe: