Sonetul XV [Il Canzoniere] - Francesco Petrarca

Traducere de Octavian Cocoş

Descrie starea lui de spirit când Laura este prezentă şi când se îndepărtează.

Pe chip îmi plouă lacrimi zeci, amare,
şi bate-un vânt ce-aduce doar suspine,
atunci când ochii mi-i întorc spre tine
şi simt că mă separ de lumea mare.

E drept, surâsul tău mi-e alinare,
ce pofta-mi arăzătoare-n frâu o ţine,
şi-n focul suferinţei mă susţine
când te privesc atent, cu încordare.

Dar frigu-apoi începe să mă strângă
când văd că pleci şi-n clipa despărţirii
îmi iei cu tine stelele fatale.

Eliberat cu cheile iubirii
sufletul meu ar vrea să te ajungă;
şi-ngândurat porneşte pe-a ta cale.

Adăugat de: Octavian

vezi mai multe poezii de: Francesco Petrarca



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.