Din visele eterne ce-o să-mi urmeze
Voi găsi clipa cea dragă a consolării în somn!
Iată, soluția amăgitoare ce-mi satisface gândurile
Căci aici este cuvântul ce tulbură a mea viață!
Vai, sărmanul meu suflet amorezat,
Oare chiar ar merita să risc?
Nu aş putea rămâne neîncrezător în simțuri,
Totul în jur find poleit cu sentimete hărțuite.
Pătruns de-un fior rătăcitor prin miezul de seară
Pe aleile întinse cu flori neparfumate
Văd ispita aceasta, o divină mângâiere!
Din vântul pustiit şi plin de rece al nopții
Alergam simțind povara nedreaptă a timpului.
Vrăjit, de-un farmec mai devreme spus,
Dezghețată, ființa-mi gândea la iubirile pierdute,
Un dor la capătul singurătății aspre…
vezi mai multe poezii de: Stamate Constantin
Detalii poezie:
Distribuie pe: