Oameni pe care îi întâlnesc și îi depășesc
În vuietul frânt al orașului,
Chipuri pe care le pierd atât de repede
Și pe care nu le-am mai văzut vreodată,
Știți oare cât de multe spuneți
Când privirile ni se întâlnesc,
Cât de rușinat și de trist mă simt
Că v-am străpuns biata mască?
Secrete ce țâșnesc fără sunet,
Strigând din ascunzișurile lor —
Lăsați-mă să plec, nu pot îndura
Tristețea chipurilor trecătoare.
— Oameni de pe strada neliniștită,
Oare se poate, oare se poate
Ca, atunci când privirile ni se întâlnesc,
Să știți și voi atâtea despre mine?
Distribuie: