Simţiri viclene duse-s, durerea-i dispărută,
de-ncrederea-n iluzii privirile-mi sânt pline,
tu, rază neaşteptată în calea mea crescută,
Francisca Sánchez, vino cu mine...
In viaţa mea de doliu şi chinuri nesfârşite,
tu, fără a cunoaşte, ai pus de-odată miere,
iar laurii pe fruntea-mi, cu frunze veştejite,
întineriţi sânt astăzi, crini albi peste tăcere.
Tu, ce-ai ştiut mâhnirea din mine cum s-alintă,
şi te-ai făcut iubită, iubirea făr' să ştie,
în ceasuri de tristeţe aducând lumină
şi dragoste pe unde nu mai putea să fie.
Neîndoielnic, soarta, din zarea disperării,
te-aduse să-nvii iarăşi crengi de-ndoială pline.
Pân' la izvorul nopţii şi-al uitării,
Francisca Sánchez, vino cu mine
Distribuie: