Tinereţe, dar dumnezeesc,
de-acum pleci şi n-o să mai revii !
Nu pot plânge, când să plâng doresc
şi adesea plâng făr-a dori.
Mult încercată a fost şi castă,
inima mea întru iubire.
Cândva o fată, în această
lume de doliu şi mâhnire,
privea cum zorii puri ca ea
surâd ca floarea plină de mistere.
Părul ei lung şi negru îmi părea
desprins din noapte şi durere.
Eram copil sfios, iar ea, tăcută,
Şi-a fost firesc ca ea să fie,
iubirii mele doar din nea ţesută,
Herodie şi Salomie...
Tinereţe, dar dumnezeesc,
de-acum pleci şi n-o să mai revii !
Nu pot plânge, când să plâng doresc
şi adesea plâng făr-a dori.
Mai bună decât ea şi, poate, mai
mângâietoare şi-alintată,
o alta mai apoi aflai,
cum nu credeam că voi afla vreodată.
In dezmierdările-i fără de număr,
furtuni nebănuite aducea
şi numai cu un peplu aruncat pe umăr
bacantă prea frumoasă devenea.
În braţe visul mi l-a luat
ca pe un prunc şi pe-ndelete,
trist l-a ucis, în legănat,
fără lumini, fără regrete...
Tinereţe, dar dumnezeiesc,
dusă eşti şi n-o să mai revii !
Nu pot plânge, când să plâng doresc
şi adesea plâng făr-a dori.
O alta gura-mi a crezut că-i bună
de joc iubirii ei dezlănţuite ;
surâs, privire, dinţi — nebună,
şi azi le duc pe suflet tipărite.
în dragoste găsindu-şi unic rost,
din rosturile vieţii toate,
săruturile ei au fost
bucăţi desprinse din eternitate.
Eden şi-nchipuia, uşoară,
sufletul nostru fără de sfârşit,
necunoscând că Primăvară
şi suflet se termină, negreşit.
Tinereţe, dar dumnezeesc,
dusă eşti şi n-o să mai revii !
Nu pot plânge, când să plâng doresc
şi adesea plâng făr-a dori.
Şi celelalte ! In atâtea locuri
din lumea asta, cum va fi mereu !
Acuma simple rime, jocuri,
iar dacă nu, fantasme-n pieptul meu
Zadarnic căutai prinţesa,
ce de-aşteptare se-ntrista.
Amară-i viaţa, dură şi, adesea,
nici pe prinţesă nu o poţi cânta.
Chiar dacă timpul mi s-a dus, firesc,
iubirea mea nu se termină ;
cu părul nins şi astăzi mă opresc
la trandafirii din grădină...
Tinereţe, dar dumnezeesc,
nu mai eşti şi n-o să mai revii !
Nu pot plânge, când să plâng doresc
şi adesea plâng făr-a dori.
Zorii însă-n mine auru-şi trăiesc !
Distribuie: