Două universuri hoinărind în josul străzii,
Conectate de dragoste şi de-o lesă – şi atât.
În general, eu mă uit printre frunze la lampadare,
În vreme ce el şerpuieşte alături cu coada sus şi botul în pământ,
Acumulând pe nări cunoaşteri secrete,
Aproape toate ascunse privirii mele.
Ne oprim, în vreme ce el rămâne neclintit, vrăjit de o tufă,
Până când nu mai pot răbda acea oprire
Şi îl trag de acolo: aşa este relaţia noastră,
Răbdare balansând între această parte care remorchează
Şi cealaltă parte care se opune; o pereche în simbioză,
Fiecare mulţumit să nu gândească gândurile celuilalt.
Ce mai avem în comun este că ambii, crede el,
Suntem interesaţi de căcat. Îl cunoaştem în toate stările lui,
De la cel proaspăt, aburind, păstrând mirosul natural,
Care se prelinge pe stradă dizolvat de ploaie,
Până la cel care se usucă şi devine praf purtat aiurea de vânt.
Ne mişcăm de-a lungul străzii inspectând căcaţii.
Simţurile lui sunt mult mai fine decât ale mele,
Numai când găseşte cu exactitate locul potrivit
Îl semnalează, adulmecând intens şi interesat;
Apoi îl înconjoară de trei ori; urinează şi se uşurează;
După asta amândoi, cu demnitate, o luăm spre casă
Şi doar pentru a arăta cine-i şeful scriu acest poem.
Distribuie: