I.
Floarea ce zâmbește azi
Mâine piere;
Tot ce-am vrea să rămână
Ne-amăgește și fuge.
Ce-i bucuria lumii?
Un fulger ce sfidează noaptea,
Scurt pe cât e de strălucitor.
II.
Virtutea – cât e de fragilă!
Prietenia – cât e de rară!
Iubirea – cum își vinde biata fericire
Pe o mândră disperare!
Dar noi, deși ele pier curând,
Supraviețuim bucuriei lor și a tot
Ce numim al nostru.
III.
Cât cerul e senin și luminos,
Cât florile sunt vesele,
Cât ochii – ce se schimbă înainte de noapte –
Înseninează ziua;
Cât încă orele tihnite se scurg,
Tu visează – și din somn
Trezește-te apoi spre a plânge.
Distribuie: