Am navigat singură în zborul meu doar un cocor albastru m-a alăptat cu răsărituri;
Din cețuri mi-a făcut văluri lungi până pe apă, luciul lor se vedea înflorind.
Câinele Maira mie nu-mi place că el te bate cu osul peste gură și pe sâni îți toarnă zgură.
Păsările roșii i-au invadat hornul de fum și năvalnice valuri i-au inelat singurătățile solare;
Nu toți oamenii buni au făcut numai binele,
iernile îmi povestesc de frunze biciuite înălbind cărările,
Arame topite, fidele câmpii.
Luna mea a săpat mormântul, ochii ei au ieșit din sicriu, eu îmi bat viori în piatră, cuiele nu mă însângeră suficient,
Într-un menuet alb și negru pașii mei când demonic când grațios au dansat dar niciodată nu i-am dat drumul la mână.
Câinele Maira nu-mi place, această larvă ce adastă prelung, crucile mele poartă alt nume.
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Detalii poezie:
Distribuie pe: