Acolo, sub frunze şi sunetul stins,
Sub cerga de galben se-ntâmplă o moarte,
Un biet menestrel de înalturi e nins
Spre lumea tăcerii lumina să-l poarte.
Tot binele prins în zburdalnice cri-uri
E dus pe o pală de vânt spre departe,
Ecou rătăcit prin vremelnice griuri
Sub toamna cernită de ploi îl desparte.
Pe rodul văratic din dulcea-ţi doinire!
Frunzaru-şi presară foşnit recviemul,
Mi-e versul ofrandă şi semn de-mplinire,
Pe cerga de galben se scrie poemul.
Din moartea de vers, în armuri de sonet,
Va fi libertatea un nou alfabet!
Volumul PASTELURI CAPTIVE (în sonet)
Editura CORESI, iunie 2026
Partea I. GENEZĂ
***
Inovația: Structura
[ abab/cdcd/efef/gg ]
Elementul de noutate absolută al acestui volum constă în adoptarea unei arhitecturi hibride de sonet, care distilează esența modelului shakespearean printr-o rigoare matematică specifică autorului.
Schema de rime /abab/cdcd/efef/gg/ propune o progresie logică și senzorială distinctă. Primele două catrene, construite pe rime încrucișate, permit pastelului să „respire”, instalând decorul și atmosfera cu o fluiditate ce amintește de libertatea versului clasic.
Mutația intervine în al treilea catren, unde menținerea rimei încrucișate (efef) pregătește terenul pentru „lovitura de grație” a distihului final (gg). În această configurație, cel de-al treilea catren nu mai funcționează doar ca o tranziție, ci ca o acumulare de tensiune. Finalul, prin rima împerecheată a ultimelor două versuri, acționează ca o barieră de netrecut, o cheie de boltă care transformă întreaga descriere anterioară într-o concluzie metafizică.
Această structură nu este doar o alegere estetică, ci însăși definiția „captivității” pastelului. Dacă în sonetul italian (petrarchean) avem o terțină care permite o rezolvare lirică mai amplă, aici distihul final forțează o „eliberare” bruscă a ideii poetice. Este o formă care obligă la o densitate lexicală remarcabilă, potrivită pentru un autor cu un vocabular extins, ce utilizează arhaisme și regionalisme pentru a conferi greutate fiecărui vers. Inovația constă în transformarea sonetului dintr-un exercițiu de stil într-un instrument de cercetare a limitelor limbajului, unde natura nu mai este doar privită, ci este „capturată” și redefinită prin constrângerea formei.
vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau
Detalii poezie:
Distribuie pe: