Portretul - Octavian Goga

țin minte clipa Soarele de vară
Aluneca în tinda casei noastre,
Și luminându-i pacea solitară
În fâlfâirea umbrelor de seară,
Se alinta cu florile din glastre
Era o jale blândă, o sfială
Trecea din pomi prin iarba din grădină,
O tremurată plângere-n surdină,
Un stins fior de dulce moleșală,
Când eu privind spre munții de departe
Stăteam în prag cu gând de pribegie
În trista mea tăcere abătută
Se fărâmă o lacrimă târzie
Și pricepeam că seara asta mută
Pe-o veșnicie, poate, ne desparte
Atunci a fost Un fulger O-ntâmplare
Ca mai privind din nou o dat' spre tindă,
Eu te-am zărit sub înnegrită grindă
Încremenit în vechea nemișcare,
Portret bătrân al celui de sub glie
Curatele clipiri nemângâiate,
Primind o nouă-nfătișare vie,


Mă urmăreau din cadrul din perete
Era atâta zâmbet și lumina
În față ta de popa de la țară,
Că ochii tăi adânci mă-nfiorară,
Cu raza lor de înțelesuri plină.
Tu deslușeai, în mintea ta bătrână,
Ce flacără mă arde și mă mâna
Spre visul tău ce mi l-ai prins în sânge
Tu-ntrevedeai altarul ce mă cheamă,
Cu glas vrăjit, poruncitor, de mamă,
În țara sfânt-a dorurilor tale
Și biruit de-o nesfârșită jale
Părea că chipul s-a pornit a plânge,
Că buzele-ți frământ-o rugăminte,
Că-mi profețesc potopul care vine,
Și-n graiul lor, strigă fără cuvinte,
Mă roagă tainic să te iau cu mine
Te-am ascultat În așteptarea crudă,
Tu ești tovarăș zbuciumelor mele,
În zile lungi și-n negre nopți de trudă,
În ceasurile viforelor grele,
Neîncetat tu mă privești în fața
Și înțelegi că-n cântece rebele
Eu risipesc curată ta povață
În jur de tine-aleargă-o lume nouă
Și trec și vin și se abat în pripa
Străine glasuri, gânduri neștiute,
Seninătatea fetii tale mute,
Furând din plin cu mâinile-amândouă,
Ele-o despoaie-n fiecare clipă

Azi îmi apari că o străveche moaște,
Privirea mea abia te mai cunoaște.
Îmbătrânit tu mă măsori din ramă,
O umbră neagră-ți flutură pe frunte,
Și bine văd și bine-mi pot da seama,
Că pletele-s mai albe, mai cărunte
Ca un drumeț cu răsuflarea frântă,
Abia văzând o licărire-n zare,
Cum stau acum cu coatele pe masă,
Din ochii tăi mă fulger-o mustrare,
O rază nouă astăzi mă-nspăimântă:
Simt cum te ceri în sat la tine-acasă

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Octavian Goga