Scrisori(3) - Nina Cassian

Aveai o tăcere pe care puteam construi un oraș.
Nu se clintea nimic, zideam în gol,
într-un gol sclipitor de fulgere inspirate.
Odată am construit chiar o planetă,
cu munți mătăsoși, în formă de păsări adormite,
cu trei cascade în care înfipsesem câte
șapte pești violeți și undeva, țin minte,
îngropasem în acel sol inventat un obiect
pentru noi, numai al nostru, care
era însuși sensul planetei, sursa ei de uraniu. O,
tăcerea ta – dar poate nu auzeam eu,
poate tu cântai între timp, sau râdeai, sau urlai,
iar tăcerea nu era decât o formă aparte
a cântecului, a râsului, a urletului tău,
poate că tăcerea ta era de fapt planeta necunoscută,
intens populată,
iar eu nu clădeam în gol sclipitor,
ci încercam doar să acopăr ceva existent,
așa cum acoperi un bolnav de friguri
cu o pătură, cu încă una, cu paltonul,
cu patru perne – până nu se mai vede,
– dar nu te iubesc.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nina Cassian



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.