Fata aceasta frumoasă îmi prisoseşte,
şi femeia aceea frumoasă mă ademenşte şi eu trag cu privirea
în alte femei care nici nu ştiu că exist,
îi spun să se aşeze unde doreşte,
eu sunt peste tot,
numai lîngă ea nu,
deşi sunt chiriaşul ei de ceva timp,
n-am intrat în ea aşa cum intri de mai multe ori pe zi
într-o casă pentru care plăteşti chirie, impozite,
o văruieşti an de an,
locuieşti în ea
pînă cînd simţi cum te ejectează
pentru că ai rămas dator de la ultima plată
cînd ai dormit o lună în altă femeie
care ţi-a cerut mai mult şi tu i-ai dat,
casa aceea era mult mai călduroasă,
plăcerea de a o locui un timp merita toţi banii,
alţii îi văruiseră pereţii,
alţii îi reparaseră acoperişul,
iar tablorurile de pe pereţi se pierdeau în mii şi mii de oglinzi
pe care nu eu i le cumpărasem,
ieşeam din ea fericit şi intram în ea mult mai trist,
intram în ea fericit şi ieşeam din ea mult mai fericit,
fata aceasta este ca o garsonieră dintr-un oraş
friguros în care ajungi şi nu găseşti unde să înnoptezi,
în zori cînd pleci îi priveşti ferestrele
ca pe nişte pleoape de după care eşti
uitat pentru totdeauna –
şi e atît de bine,
şi nu, nimic pe lume nu e de prisos!
Distribuie: