Poeme din munți - Nicolae Labiş

Obcinele se-ntind pe lângă apa Suhăi
Pe lângă apa repede, străbătută de păstrăvi
Ca niște uriașe fiare preistorice împietrite așa
Cu botul spart întins spre cotul apei
În zilele limpezi de vară obcine, obcine
Își înfioară solzii verzi nenumărați, ai frunzarelor.

Noaptea se aprind ochii mulți și roșii ai focurilor
Mari scorburi putrezite dau o lumină umedă,
Vâslesc prin aer fără zgomot păsările negre
Și luminoasele gângănii ale nopții.

La ceasul ăsta stau cu pădurarii și cu noaptea
Cu pieptul plin de iz jilav de lut, și de ozon
La mocirlele pline de luna din Bahnele Negre
Mistreții vin în trap scăzut, și rup primejdios.
Se poleiesc cu malul aurit
Și vin gâfâind pe sub mustățile răsucite de fildeș
Așteaptă parcă o minune de basme.

Căprioarele vinete vin la izvoare de sare
Cu scamă de stele pe bot, cu copitele ușoare
Străbătând printre cetină lin, ca și acum prin păduri or străbate
Numai suflarea fierbinte din nările fin cizelate.

Despletindu-și în vârfuri semeți rămuroasele coarne
Buciuma cerbii chemări cu sălbatic fior
E clipă când toate izvoarele porniră să toarne
Un cântec de apă și prunduri și lungi rătăcirilor lor.

E clipă de veghe când stau pădurarii cu noaptea
Și pieptul se umple cu izuri de brad și ozon,
Amintirile-s țări ca ozonul
În creierii minților țârâie greieri
Și ochii se umplu cu cele ce-au fost.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş