Dor căzut - Nicolae Labiş

Jăratecul din ochi-ți azi e fum
Și umbre moi pe chipul tău se-ngână
Tot mai cu greu te deslușesc pe drum
Când luneci trist cu pas felin de lână -
Îmi stărui într-atâta și acum
Cu ochi duioși și arzători precum
În prima seară-n care ne văzum
Șezând cu amintirile de mână.

Când viscolele viselor se sting
Te văd înstrăinată în unghere
Și-ți țese-al nepăsării mut paing
Mantii voievodale de tăcere.

Azi te iubesc cum ești și cum vei fi
Dar umbre mari pe chipul tău se-ngână
Și-n mine zaci precum în licăriri
Un chip întârziat într-o fântână.

E-o lege vană, dragoste nestins
Să ardă pururi peste depărtare?
Ori eu nicicând să nu-mi pot năbuși
Cu tine, suferință în uitare?

Cărările se spintecă-n sfârșit
Și de alt vis cumplit, văd trist și crud
Că am să-ncerc ca doru-mi înmiit
În mii de alte lacrimi să mi-l ud.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.