Cântec pentru despărțirea mea de locuri - Nicolae Labiş

De-aici se-ndreaptă totul către cer
Fumul și brazii, ochii mei și totul...
Și caprele de munte urcând pe culmi sculptate
Să sugă mâna umbrelor cu botul.

E cineva ce-aiurea privește acum
Spre-același cer limpede și ochii ni se-ntâlnesc pe sus.
Aceasta-i marea vrajă a cerului de munte
Ce-adună-n el norocul și viața ce s-a dus.

Rămâne luna mare cât roțile de car
Rămâne amintirea în cetini aninata.
De ce atât de multe tălăngi grăbesc să bată
Oprindu-mă cu limba dogită în zadar.

Ce nouri groși de grindeni tot sună în clopotniți
Arămurile grele cu funia în vânt?
Ori luna despărțirii îmi prevestește alta
Ce soarele înfundă prin sânge în pământ.

Sunt gata. Fără tremur. O ultimă doinire
Pe creste flăcări negre netulburat se torc...
Vrăjit de zâne grele a coborât ciobanul
Cu ochii sticloși de-a pururi ce nu se mai întorc.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş