1. De-ți potrivești pe suflet un vis prea larg și greu,
Dorind să-l urci cu tine sub cerul de amiază,
El cade-n falduri strâmbe, împleticit de pas -
Ca un veșmânt străin, te rușinează.
Pe arcul lui Ulise zadarnic mână pui,
Nu vei curba vreodată uscată-i coasta dură,
Încremenită-n tolba săgeată va dormi -
Modest, alege-ți arcul pe măsură.
Atunci prin zeci de ținte vă zbârnâi sonoră,
Cu agerimi depline, săgeata ta de fier,
Și-o vei putea întoarce oricând, cu semeție,
Spre nourii vrăjmași ce trec pe cer.
2. L-a înduioșat o frunză
Care zgribulea în ceață,
L-a mâhnit o floare albă
Veștejită pe fâneață,
L-a-ncântat un zbor de păsări,
Rotunjit pe-albastrul bolții -
Și-a privit cu tulburare
Cum își scoate iarba colții.
A simțit apoi iubirea
Cum deasupra lui înclina
Cupa plină-mbătătoare
De mireasmă și lumină.
A crezut atunci că știe
Tot ce pot afla poeții,
Cădențând ușor și searbăd
Bucuria grea a vieții.
Din naiv grăunte, visul
S-a mărit apoi - un munte,
El visa cu-alexandrinul
Timpurile să le-nfrunte.
Își vedea iubita-n veacuri
Pe dactile legănată.
Străvezie peste moarte.
Noua donna-angelicată.
Ea, materială încă,
Gravă-l ascultă și tristă -
Exigența pentru versuri
În iubire nu există.
Când iubita nu e critic,
Dor u-n stihuri ți-l revărsă -
Nu te va mustra severă
Că "de ce ți-i rima ștearsă?"
Dimpotrivă, de mândrie,
Dulce tresaltă-va pieptu-i.
Va rosti măgulitoare:
"Ce romantic și deșteptu-i!"
Nou recrut în cavalcada
Cu pegasi și muze blânde,
Tinere, voios îți fluturi
Pletele de vânt răsfrânte.
3. Lupta trudnică începe
Cu o fierbere enormă:
"Cum rimau înaintașii?"
"Ce e fond și ce e forma?"
Totuși rimele și ritmul
Prind cu greu vibrări de clopot,
Vorbele se cer în proză
Unde-ar luneca mai slobod.
Nu renunți; pe mână numeri
Șiruri de silabe rare -
Versul însă parcă strigă
A obidă și sforțare.
Marea sună-n piculină,
Lacul sună-a căngi și roți
Din întreaga-ți străduință
Înțelegi atât: nu poți!
4. Adolescenta, soră cu marile elanuri,
Adolescenta, soră cu marile greșeli,
S-a scurs, lăsând în urmă bagaje desfăcute
Și remușcări ce nu poți să le-nșeli.
Din gânduri răzlețite, din îndoieli sumare,
Se țese cugetarea cu luciu strict egal.
Tu vezi că-ntr-o oglindă, mai slab decât crezuseși
Nevrednic de-ncântatu-ți ideal.
Când te-nălțai spre slavă era ușor urcușul,
Pe aripi iluzorii creștea în larg ocol.
Acum, privindu-ți fața, te înspăimânți deodată
De saltul greu care-l încerci în gol.
Există viață largă necădentată încă,
Ce-n viitor deschide fantastice ferești.
Complexa-i frământare, esența ei - și lupta
N-o poți crea. Poți însă s-o trăiești.
Din resturi consumate încercări sterile
Alt vis să-ți reînvie, ascultă azi alt glas.
Întârziat sosi-vei în locurile unde
Ești așteptat în acest ultim ceas.
Nici pentru tineri viața nu-i nesfârșit de lungă -
Ea nu așteaptă-n poarta intimului banchet.
De timpuriu gândește să faci ceva durabil,
Dacă nu vrei să putrezești încet.
Ai vrut să spui în versuri ce-nseamnă duioșia,
Ce-nseamnă zborul lacom spre luptă și spre țel.
N-ai reușit. Și totuși mai este încă vreme -
Poți spune-acestea toate și-n alt fel.
Cu buzele strivite-ntre ele de-ncordare,
Vei părăsi altarul trecutei amăgiri,
În față satul umed își suie-n ceață fumul,
Printre copacii toamnelor, subțiri.
5. În încăperea albă e-un univers mărunt,
Plăpânde trupuri strânse în straie de aba,
Ochi în candori sfioase și cranii tunse scurt
Acestea toate în puterea ta.
Priviri și-abecedare catalizezi sever
Ca să se nască sarea învățăturii, nouă.
Afară plouă-n silă din cerul uriaș,
Răcoare-mbelșugată,-afară plouă.
Sub creștetele tunse se plămădesc imagini
Ce-au să se împlinească în anii care vin.
Mai știi - poeți de seamă îi vei cunoaște mâine,
Ți-s dragi. Nu ești invidios, puțin?
Distribuie: