Arta poetică - Nicolae Labiş

Vers smuls din mine, eu te vreau bătut
Ca ritmul unui puls de om în mers,
Ca viața însăși clocotind în vers,
Ca pasul vremii care s-a născut.

Dar nu cioplit în piatră de granit,
Nici în pereții cenușii de stânci,
Ci-n carnea mea, în rănile adânci
Și-n cremenea cuvântului cioplit.

Să sară-n două sânge și scântei,
Stropi de lumini și dragoste de om.
Vreau să te sap ca-n coaja unui pom
Și să te simt cum crești în anii mei.

Bătrânul vers să-mi fie-o cicatrice
În care viața mea să fi înscris
Nu numai cronicile unui vis,
Ci luptele ce le-am purtat aice.

Și pentru omul obidit, de rând,
Și pentru târna asta milenară,
Și pentru-acea dreptate ce-o purtară
Atâția înaintași de-ai mei în gând.

În versul nou să-mi fie un altoi
În trupul meu cu rădăcini bătrâne,
Să simt cum crește seva lui de mâine,
Din ceea ce a fost mai bun în noi,

Să simt în el a pulsului cadența
Ce-au prins-o din anuare, din trecut,
Strămoșii neștiuți ce i-am avut
În ea să torn a gândului esența.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş