Pe când eram tânăr, simțeam și pe atunci
Nevoia să mă dărui și dorul de mai bine.
Naivitatea însă și graba tulburau
Umana puritate ce clocotea în mine.
Un eroism romantic și totuși prea îngust
Îmi amețea gândirea cu haina-i purpurie...
Strigam lozinci prea multe stricând câte-un discurs
Și îmi visam sfârșitul căzând în datorie.
Mă văd aevea parcă și îmi vine să zâmbesc -
Puștan cu ochii limpezi și buzele severe
Ce-ar fi-nfruntat dușmanul cel mai primejdios
Da dar nu-nfrunta privirea vreunei pionere,
Ce singur împărțisem pământu-n buni și răi
Dispus să-mi văd vrăjmașul și-n fratele mai mare!
Cum chinuisem cu-atâtea principii fără rost
Întâia mea iubire ce-a fost încântătoare!
Dar că păstrez de-atuncea un bulgăr prețios
Pe care-apoi în straturi s-a prins substanță vie,
O știu, căci amintindu-mi zâmbesc înduioșat
Și-i și mândrie în zâmbet, nu numai duioșie.
Când trec prin ploaie toamna și plouă cu noroi
Și drumul lung de țară și frigul mă-ntărâtă,
Cu-al amintirii zâmbet pășesc înviorat
Și cu copilăria naivă, hotărâtă.
Distribuie: