De dragoste - Nicolae Dabija

Zarea se-nnorează. Cad se sus omături.
Dor îmi e de tine, chiar când ești alături.

Frunza se destramă. Ceruri cad pe ape.
Dor îmi e de tine, chiar când ești aproape.

Iar afară plouă, ceruri viscolesc —
să nu mă mai satur să te tot privesc.

Draga mea, iubito, floare-ngândurată —
a mea totdeauna, și-a mea niciodată.

Oare și atuncea, după ce-o să mor,
tot așa de tine o să-mi fie dor?!

——————————————————————
* din volumul „Zugravul anonim”, editura Literatura Artistică, Chișinău, 1985;

Adăugat de: versuri sub flori de tei

vezi mai multe poezii de: Nicolae Dabija



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.